Consiliul Județean al Elevilor Buzău susține accesul demn și echitabil la educație: solicităm produse menstruale gratuite în unitățile de învățământ
Consiliul Județean al Elevilor Buzău atrage atenția asupra unei nevoi reale, dar adesea ignorate: asigurarea produselor de igienă menstruală pentru elevele din unitățile de învățământ. Într-o perioadă în care promovăm incluziunea și accesul egal la educație, menstruația nu ar trebui să reprezinte un obstacol.
Din păcate, sunt încă numeroase cazuri în care adolescente absentează de la școală din lipsa resurselor financiare necesare pentru a-și procura produse menstruale. Este o problemă de sănătate, de demnitate și de echitate, pe care nu o putem trece cu vederea.
În acest context, propunem implementarea unei măsuri simple și cu impact major: asigurarea de absorbante gratuite în băile fetelor din licee. Este un pas firesc spre normalitate și o demonstrație clară că școala este un mediu care respectă și sprijină toți elevii, indiferent de nevoile lor specifice.
Așa cum am făcut-o constant, Consiliul Județean al Elevilor Buzău susține orice inițiativă care are în centrul său binele elevilor. Credem în dialog, colaborare și soluții sustenabile, iar această propunere vine în sprijinul unui sistem educațional mai incluziv și mai atent la realitățile din viața cotidiană a elevilor.
„Avem responsabilitatea de a aduce în atenția publică acele aspecte care afectează demnitatea și participarea elevilor la actul educațional. Credem că asigurarea produselor menstruale gratuite în școli nu este un moft, ci o nevoie reală. Este un demers prin care ne dorim să contribuim la normalizarea discuțiilor despre igienă, sănătate și echitate, într-un cadru educațional care să nu excludă, ci să sprijine.”
– Andrei-Ioan CUERU, Președintele Consiliului Județean al Elevilor Buzău
Invităm autoritățile locale și centrale, unitățile de învățământ și partenerii instituționali să susțină acest demers și să contribuie la crearea unor școli în care fiecare elevă se simte în siguranță, respectată și sprijinită.
Biroul de Presă al Consiliului Județean al Elevilor Buzău.